Ștefan Popescu: „Alianțele s-au transformat în aliniamente”. O analiză a securității NATO în noua eră geopolitică
Într-o lume marcată de incertitudine și de reconfigurarea rapidă a puterii, conceptele clasice de securitate sunt supuse unei presiuni constante. Analistul de politică externă Ștefan Popescu, invitat în emisiunea lui Marius Tucă, a lansat o perspectivă provocatoare, dar necesară: vechile alianțe, așa cum le știam, s-au transformat în „aliniamente” pragmatice, iar acest lucru are implicații directe asupra modului în care ar funcționa NATO într-o criză majoră.
De la alianțe la aliniamente: o schimbare de paradigmă
Ideea centrală susținută de Ștefan Popescu este că natura angajamentelor internaționale s-a schimbat fundamental. Dacă în timpul Războiului Rece alianțele se bazau pe un angajament ideologic ferm și pe o percepție comună a amenințării, astăzi lucrurile stau diferit.
- Alianța presupune un pact solid, bazat pe valori comune și pe un angajament de apărare reciprocă aproape necondiționat. NATO, în forma sa originală, a fost întruchiparea acestui concept.
- Aliniamentul, pe de altă parte, este o cooperare mult mai fluidă, bazată pe interese conjuncturale. Statele se grupează pentru a atinge un obiectiv comun, dar această cooperare poate înceta în momentul în care interesele diverg sau costurile devin prea mari.
Potrivit analistului, lumea a trecut de la prima variantă la a doua. Statele acționează astăzi mai degrabă pe baza unui calcul pragmatic al costurilor și beneficiilor, decât pe baza unor obligații de tratat interpretate literal.
Articolul 5 și realitatea geopolitică: Ar intra NATO în război?
Cea mai controversată afirmație a lui Ștefan Popescu este aceea că niciun stat membru NATO nu ar intra direct în război pentru a apăra un alt aliat atacat, în ciuda celebrului Articol 5. Această declarație nu trebuie interpretată ca o anulare a tratatului, ci ca o lectură realistă a modului în care acesta ar fi aplicat în secolul XXI.
În viziunea sa, un atac asupra unui stat membru nu ar declanșa automat un răspuns militar direct din partea tuturor celorlalți membri, cum ar fi trimiterea de trupe pe front. În schimb, răspunsul ar fi, cel mai probabil, unul gradual și calibrat, constând în:
- Asistență militară masivă (armament, muniție, echipamente).
- Suport logistic și de informații (intelligence).
- Sancțiuni economice și financiare devastatoare împotriva agresorului.
- Presiune diplomatică și izolare internațională.
De ce această reticență? Factorii sunt multipli: riscul escaladării nucleare, interdependențele economice globale și, nu în ultimul rând, opinia publică internă, care în multe state occidentale nu ar susține intrarea într-un conflict major cu o altă mare putere.
Sfârșitul lumii bipolare și provocările prezentului
Analiza lui Ștefan Popescu pornește de la o premisă clară: „lumea bipolară nu s-a refăcut și nici nu se va mai reface”. Ordinea mondială actuală nu mai este dominată de doi poli clari (SUA și URSS), ci este una multipolară, cu mai mulți actori relevanți (SUA, China, Rusia, Uniunea Europeană, India etc.), fiecare cu propriile interese și strategii.
În acest context complex, aliniamentele devin instrumentul principal al politicii externe. O țară poate fi aliniată cu Statele Unite pe probleme de securitate, dar poate avea interese economice comune cu China. Această flexibilitate face ca angajamentele rigide, specifice alianțelor clasice, să fie mai greu de menținut.
Pentru România și pentru flancul estic al NATO, analiza lui Ștefan Popescu este un semnal de alarmă, dar și un îndemn la pragmatism. Securitatea nu mai poate fi privită ca o garanție automată venită din exterior. Ea trebuie construită activ, prin consolidarea propriei capacități de apărare, prin diplomație inteligentă și prin demonstrarea faptului că apărarea teritoriului național este un interes vital nu doar pentru noi, ci și pentru partenerii noștri strategici. În era aliniamentelor, relevanța și propria forță devin monedele de schimb cele mai valoroase.
