Biserica, o soluție pentru asistența socială? Propunerea senatorului Clement Sava în contextul crizei din azile
Scandalul recent al „azilelor groazei” din Bihor a scos la iveală, încă o dată, vulnerabilitățile profunde ale sistemului de asistență socială din România. În fața unor imagini și mărturii șocante despre abuzuri și neglijență, societatea și clasa politică caută soluții urgente. În acest context, o propunere venită din partea senatorului Clement Sava, membru al grupului parlamentar PACE – Întâi România, aduce în discuție un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română pentru gestionarea unei părți din serviciile sociale destinate persoanelor vulnerabile.
Contextul crizei: Eșecul unui sistem
Dezvăluirile din Bihor, care urmează unui șir similar de cazuri în alte județe, au demonstrat un eșec sistemic. Nu vorbim doar de vinovăția punctuală a unor administratori de centre, ci de o problemă de fond: lipsa de personal calificat și empatic, controale formale și ineficiente din partea instituțiilor statului, birocrație excesivă și, poate cel mai grav, o dezumanizare a actului de îngrijire, transformat adesea într-o afacere cinică.
Această criză de încredere în sistemul de stat și în cel privat a creat un vid, lăsând mii de bătrâni și persoane cu dizabilități la mila unor mecanisme care, în mod evident, nu funcționează. Este terenul pe care propunerea senatorului Clement Sava prinde contur, sugerând o alternativă bazată pe o instituție cu rădăcini adânci în comunitate.
O soluție bazată pe credință și comunitate
Ideea centrală a senatorului Clement Sava este de a transfera o parte din responsabilitatea asistenței sociale către Biserică, argumentând că aceasta dispune de resursele morale și umane necesare pentru a oferi o îngrijire demnă și plină de compasiune. Propunerea nu este complet nouă, Biserica având deja o lungă tradiție filantropică, cu numeroase cantine sociale, centre pentru copii sau adăposturi pentru persoane fără locuință.
Extinderea acestui rol la gestionarea unor centre de îngrijire pentru bătrâni sau persoane cu dizabilități ar putea aduce o serie de avantaje.
Argumente pentru implicarea Bisericii
Susținătorii acestei idei invocă mai multe motive pentru care Biserica ar putea reuși acolo unde statul a eșuat:
- Infrastructură capilară: Biserica este prezentă în fiecare sat și cartier, având o rețea logistică și comunitară de neegalat. Parohiile ar putea deveni puncte de sprijin locale, mult mai apropiate de nevoile reale ale oamenilor.
- Resursa umană voluntară: Spre deosebire de sistemul public, dependent de angajați adesea demotivați, Biserica poate mobiliza un număr impresionant de voluntari (preoți, enoriași) mânați de credință și de dorința de a-și ajuta aproapele.
- Accent pe demnitate umană: Îngrijirea oferită sub egida Bisericii ar fi, teoretic, fundamentată pe principii creștine de milă, respect și iubire față de semeni, contracarând tendința de a trata persoanele vulnerabile ca pe niște simple dosare sau surse de profit.
- Încredere publică: În ciuda controverselor, Biserica se bucură încă de un nivel ridicat de încredere în rândul unei mari părți a populației, ceea ce ar putea facilita acceptarea și susținerea comunitară a unor astfel de proiecte.
Provocări și semne de întrebare
Desigur, o astfel de inițiativă nu este lipsită de provocări. Transferul unei responsabilități de stat către o entitate clericală ridică întrebări legitime legate de finanțare, standarde și neutralitate.
Cea mai importantă problemă este cea a finanțării: ar fi aceste centre susținute din fonduri publice, din donații private sau din bugetul Bisericii? O finanțare de la stat ar necesita un mecanism de control și supraveghere extrem de riguros, pentru a evita repetarea eșecurilor din sistemul actual.
O altă provocare majoră este legată de profesionalism. Bunăvoința și compasiunea sunt esențiale, dar îngrijirea persoanelor cu afecțiuni medicale complexe necesită personal specializat, pregătire medicală și psihologică. Cum ar fi asigurat acest standard profesional într-un sistem bazat în mare parte pe voluntariat?
În concluzie, propunerea senatorului Clement Sava deschide o dezbatere necesară. Criza profundă a sistemului de asistență socială ne obligă să explorăm soluții neconvenționale. Un parteneriat între Stat și Biserică ar putea reprezenta o cale de urmat, cu condiția să fie implementat transparent, cu standarde clare și cu mecanisme de control care să garanteze că demnitatea și siguranța celor vulnerabili sunt puse mai presus de orice. Rămâne de văzut dacă această idee va depăși stadiul de declarație politică și se va transforma într-un proiect viabil, capabil să vindece rănile unui sistem grav bolnav.
